Cum vă puteți ajuta copiii în pregătirea pentru BAC

Dragi părinți, acest articol e pentru voi.

Examenele din anul școlar 2015-2016 s-au încheiat și, ca în fiecare an , pentru mine e vreme de bilanț , de tras concluzii și învățăminte. Unele învățăminte sunt pentru voi, cei care aveți copii care  vor da bacalaureatul sau Evaluarea Națională în anii ce vor urma.
Știu că vă întrebați cum vă puteți ajuta copiii să treacă cu bine peste aceste examene. Probabil primul gând care vă vine e să-l înscrieți la meditații și al doilea să vă asigurați, prin orice metode vă trec prin cap, că va învăța.
Nu știu dacă e pe lista dumneavoastră încurajarea. Dacă nu e, vă rog să o puneți în fruntea listei. Asta după ce ștergeți presiunea.
Ca să vă pot explica detaliat voi face  clasificare a elevilor după care vă voi da câte un exemplu pentru fiecare urmând ca dumneavoastră să decideți cum e mai bine pentru copiii dumneavoastră.

Avem elevi care învață și elevi care nu învață pentru examene.

Cei care învață o fac din doua motive: pentru ca au un obiectiv și vor să și-l atingă sau la presiunea părinților.

Cei care nu învață o fac din două motive: pentru că nu vor, nu văd utilitatea examenului, au alte planuri de viitor (ex plecatul din țară) sau pentru că nu au încredere că vor reuși să ia examenul. De multe ori cei din categoria a doua se camuflează în prima. Adică o fac pe interesanții, că oricum nu-i interesează. Cum îți dai seama în care din cele două e? Încurajandu-i și laudând fiecare efort si succes. Pentru că cei care cred că nu pot, când văd că pot, renunță la ”nu vreau”.

Acum să luăm fiecare categorie în parte și să vedem cum ajută sau strică presiunea și încurajarea.

Cei care învață din proprie inițiativă ar trebui să nu aibă presiune din partea părinților dar sunt unii care o primesc pentru că speră să ia copilul examenul cu 10 pe linie. Însă cel mai des, în această categorie se găsesc elevii care pun ei înșiși presiune exagerată pe ei ajungând în preajma examenului la spital sau uitând, în ziua examenelor, ce au învățat . Sunt situațiile de care mă tem cel mai mult.
Ei au nevoie de încurajare, au nevoie să li se explice că dacă nu-i 10 și e 9, că dacă nu e 9 și e 8, nu-i un capăt de lume.  Vă temeți că astfel vor lăsa mai moale ritmul învățării? Nu, nu se va întâmpla. Doar ca vor crește șansele ca 10 să fie 10 și 9 să fie 9 pentru ca vor merge mai relaxați la examen.

Cei care învață împinși de la spate. Sunt cei mai puțini. Nu vă păcăliți că-i vedeți 3 ore cu cartea în mână pentru că i-ați trimis la învățat, nu știți pe unde le umblă mintea.Au rareori rezultatele pe care și le doresc părinții. Aici , cel mai des, elevul nu știe pentru ce să învețe, nu are un obiectiv pe termen lung, știe că trebuie să învețe doar că așa vor părinții. Adesea o discuție cu ei în care să afle părinții ce-și doresc copiii lor de la viitor poate fi de ajutor. După care să facă împreună un plan pentru atingerea obiectivului. Secretul aici e ca obiectivul să fie al elevului nu al părintelui. Adică dacă elevul zice că vrea să dea la UNATC și tata îl vrea inginer, puțin probabil că va începe să învețe fizică și matematică cu tragere de inimă.

Cei care nu învață pentru că nu vor. Există astfel de elevi și puteți să plătiți mii de ore de meditații, și să-i amenințați cu dezmoștenirea :) , lucrurile nu se vor schimba decât atunci când, adult fiind, se va lovi de importanța diplomei de BAC. Aceștia sunt elevii în cazul cărora eu solicit întreruperea colaborării pentru că se cheltuie bani degeaba.

Cei care nu învață pentru că nu cred că vor reuși pentru că nu sunt în stare. Sunt preferații mei, recunosc, pentru că este extraordinar să vezi cum un om, exact ca și o floare, se deschide, se bucură, e mai vesel și mai frumos, își înalță capul pentru simplul motiv că începi să-i torni la rădăcina hrană nu otravă.
Unii cred atât de mult ce au auzit prin preajmă cum ca-s proști, incapabili, s-au săturat de ochi scoși (Ce-ți lipsește, își cumpăr tot ce vrei, nu-și lipsește nimic, atât te rog și eu să-mi răsplătești munca și să înveți!), încât sunt într-o stare de letargie din care e obligatoriu să fie scoși.

Există și o categorie aparte, aceia pe care natura le-a dat capacități intelectuale limitate, părinții cu posibilități au plătit licee private încercând să se ascundă de realitate. Doar ca ea, realitatea,  se așază la un moment dat în față, ca o oglindă. Această situație nu o voi detalia aici.

Dintre cei care învață din proprie inițiativă și pun mare presiune pe ei, anul acesta am văzut ce înseamnă un părinte echilibrat, care încurajează copilul aratându-i în același timp că viața ei nu e media de la bac, reușind astfel să controleze emoțiile și făcând loc notei maxime.
Am avut și elev care a ajuns la spital și pe care a trebuit să-l pun să promită că două zile nu se atinge de nicio carte ca să fiu sigură ca nu clacheaza la BAC. A luat examenul cu 9,65.
Elevi care nu învață pentru că nu vor am avut anul trecut. Când, după mai multe încercări de remediere a situației am anunțat părintele întreruperea colabărării reacția dumnealui a fost să ne ofere mai mulți bani.:)
Anul acesta, și pe fondul creșterii foarte mari a numărului de elevi, am avut mulți în situația de a nu crede că pot și de a reuși, lucrând mult la încrederea lor. Vlad, Petre, Ionut, d-na Stefania, Claudia, Alex ...și lista poate continua.
Satisfacția de a ști că ai contribuit la schimbarea viitorului lor în mai bine e de nemăsurat!

Am avut însă anul acesta o elevă care a început meditațiile la noi anul trecut, când era a XI-a. La prima întâlnire tatăl a venit fără ea și am discutat mai mult de o oră dar ce e important din discuție e că îmi spunea cum M. clachează la examene sau competiții sportive (era la un moment dat înscrisă și la un sport).
Vă rog să citiți povestea ei și să nu faceți la fel cu copiii voștri.
M. a avut in clasele V-VIII  media 9,16 iar la Evaluare Națională  a obținut 7,55 la română și 6,75 la matematică. O scădere de două puncte.
Când a început meditațiile am observat că M. este o fată deșteaptă, foarte silitoare (nu a lipsit niciodată, temele erau totdeauna făcute conștiincios) deci cu potențial mare de a obține o notă ridicată la BAC.
În clasa a XII-a mi-a cerut părerea ce materie să aleagă la proba la alegere. I-am explicat că eu nu-i pot spune alege materia X sau Y ci alege materia care-ți place cel mai mult și la care înveți cu plăcere.
A ales economia. A început pregătirea pentru toate cele trei materii. Venea din când în când și spunea că totuși de la școală, de acasă, e sfătuită să aleagă geografia pentru că în anii anteriori toți cei care aleseseră geografia luaseră note foarte mari.
Asta în condițiile în care pentru M. geografia era un chin, învățând greu la aceasta materie, luând deja niște note mici la liceu. Chiar am stat la un anumit moment o oră să învățăm împreună, să identificăm modalități de învățare mai apropiate de stilul ei. Din punctul meu de vede însă, era clar că nu avea ce să caute geografia la BAC.
După aceasta, a venit la un moment dat plângând că luase o notă mică la școaală și nu știa cum să-i spună tatălui pentru că reacțiile acestuia o dor foarte mult. Altă dată la fel, a venit supărată, pentru că nota 8 la teză atrăsese remarca: ”Dacă atâta ești în stare...!”.

Pentru mine era clar că M. claca la examene din cauza presiunii de acasă. Un copil care ar fi putut avea rezultate foarte bune se bloca de teama notei și a consecințelor ei. Am încercat să dicut cu ea pentru că tatăl, de altfel foarte bine intenționat, are un orgoliu care nu-l lasă să asculte și alte opinii.

Între timp tatăl a avut niște solicitări de modificare orar pe care nu le-am putut îndeplini și prin martie 2016 am întrerupt colaborarea. I-am scris atunci, într-un ultim email, să aibă mare grijă pentru că dacă M. va avea un insucces la BAC i se va datora în mare măsură. Puțin probabil să-l fi interesat dar am simțit că e de datoria mea să atrag atenția.

La afișarea rezultatelor întotdeauna mă uit și la elevii care au trecut pe la noi chiar dacă nu au stat până la examen. Iar la M., chiar voiam să văd ce a făcut.
Mai întâi , am constatat cu surprindere că nu a mai dat economie ci geografie. Unde a luat cea mai mică notă din toate trei probele, deși aceasta, fiind materia la alegere, de obicei ridică media elevilor.
După aceea am văzut că media generală este 7,88 ceea ce m-a întristat. Nu, nu pentru că țin la note dar fata asta era de minimum 8,50. După care mi l-am imaginat din nou pe tată dezamăgit, după aproape 2 ani de meditații, ce i-o fi spus fiicei despre rezultat și cât  fi fost în măsură să-și asume partea de greșeală.

Sper ca acest caz să vă ajute să vedeți cum cele mai bune intenții pot, în anumite condiții și contexte, să ducă exact la rezultatul nedorit. Dacă nu știți cum să faceți sau să nu faceți, acceptați sfatul celor care știu!

Să vă fie de folos!

Violeta Nită

Povestea noastră

Dragi prieteni, nu v-am povestit niciodată cum ne-am înființat, cine suntem și încotro ne dorim să mergem.

Ideea Centrului a apărut in 2012 într-o discuție cu cineva drag care mă întreba ce părere am despre a începe o afacere. Până în acel moment nu mă gândisem niciodată că aș putea avea afacerea mea. Provin dintr-o familie unde supraviețuirea zilnică era preocuparea principală și, ca în orice familie săracă, am crescut cu mentalitatea că îți trebuie foarte mulți bani să ai o afacere și că oamenii cu bani și patronii sunt oameni răi. :)
În urma acestei discuții m-am trezit gândindu-mă ce afacere mi-ar plăcea să am dacă ar fi să fie vreodată. Și, mi-am dat seama că mi-aș dori să fac ceva pentru copii pentru că îmi plac foarte mult. Initial m-am gândit la o agenție de bone extrem de bine instruite, care să știe prim ajutor, ceva engleză...etc
Mi-am dat seama atunci că o astfel de idee nu e realizabilă în termen scurt pentru că instruirea bonelor durează.
M-am trezit atunci cu ideea Centrului de meditații. Lucram ca si expert în accesare de fonduri nerambursabile în acel moment. Am început să calculez ce ar trebui să cumpăr, să simulez cash-flow-uri, să gândesc afacerea în detalii. Știam cum ar trebui să fie atmosfera in Centru, că vreau ceva colorat, vesel, primitor.
Nu aveam însă niciun ban.
Atunci m-am gândit să mă folosesc de profesia mea și am căutat un fond care să sustină o astfel de afacere. Am scris un proiect in baza OUG 6/2011 pentru tinerii întreprinzători, proiectul a fost aprobat și astfel am primit o parte din bani ca sumă nerambursabilă și o parte sub formă de credit. Plus un împrumut de la prietenul de la care pornise ideea ca să acopăr niște cheltuieli pe care fondul nu le finanța. Deci am început fără să am 1 leu al meu.
Asta se întâmpla în 2013 și am demarat activitatea in septembrie 2013, cu 3 săli de curs, în acel an școlar având aproximativ 30 de elevi. :)
Îmi păstrasem și locul de muncă, nu știam nimic despre promovare, nu-mi permiteam să angajez pe cineva, aveam emoții în a găsi profesorii potriviți. (Între noi fie vorba, încă le mai am.) Aveam însă un crez: că dacă vrei să faci o afacere în care să pui suflet, să pui preț pe om, să numeri oameni care și-au îndeplinit obiectivele mai degrabă decât bani, rezultatele vor veni încet, încet.

În mai 2014 am decis că e nevoie să ma implic 100% și am demisionat. Numărul de elevi a crescut foarte mult, in 2015 ne-am dublat spațiile de învățat, am avut pe parcursul anului școlar 2015-2016 peste 200 de elevi unii dintre ei făcând meditații la mai multe materii, am fost parteneri SOS Satele Copiilor Romania intr-un proiect...creștem ca Făt -Frumos.

Am scris articolul acesta pentru că, uitându-mă pe agendă, am observat că săptămânile acestea cele mai multe întâlniri avute cu elevi care vor să înceapă meditații au fost pe bază de recomandări. Anul școlar încheiat elevi care au început cu noi la o materie au decis să facă pregătire și la altele, au adus frați, verișori, ne-au recomandat și prietenilor lor.

E ceea ce mi-am propus încă de la început: să fim atât de buni încât principala formă de promovare să fie clienții noștri.
Au fost în această perioadă și clienți nemulțumiți? Sigur! Lucrăm cu oameni. Uneori avem păreri diferite. E absolut firesc să nu fim pe aceeași lungime de undă tot timpul cu toată lumea. Unele nemulțumiri au putut fi rezolvate, altele nu.
Eu nu am încredere în cei care se prezintă ca fără de pată, cu rată de satisfacție a clienților de 100%.

Știu însă că ne străduim în fiecare zi să fim mai buni, să ne păstrăm onești și să punem o picătură de suflet in pregătirea fiecărui elev care ne calcă pragul.

Așa știm că vom crește în continuare și că vom reuși să influențăm pozitiv cât mai multe vieți.

Cu drag,

Violeta Niță,
Manager General Centrul de Meditații și Dezvoltare Personală

Puneți mâna și învățați!!!!

Scriu acest articol pentru elevi, pentru adolescenți în primul rând ...Pentru că îmi sunteți dragi și pentru că meritați totul de la viață. Dar trebuie să faceți și voi ceva pentru asta. Să învățați!

Eram ieri la o terasă în Parcul Tineretului, cu o limonadă și o carte în fața. La masa de lângă mine se așază un domn cu baiatul dumnealui, minor,  vine și managera restaurantului și încep o discuție:
”- Da, salariul 9 milioane, 3% din bacșiș, se lucrează o zi cu o zi de la 9 până la ultimul client.”
Băiatul îngaimă;
”- Păi, probabil nu vor mai fi mijloace de transport la ora aceea.
- Lasă că e imposibil să nu faci într-o zi 15 lei de taxi! Și sâmbăta și duminica e foarte aglomerat așa că va fi nevoie de tine chiar dacă ești liber”.

Sunt mega multitasking așa încât, deși citeam, creierul meu a început să calculeze:
Program de la 9 la ultimul client. Asta inseamnă minimum 12 noaptea. Am lucrat barman și ospătar să mă întrețin după ce am terminat liceul și în vacanțele de la facultate, știu ce spun. Mai devreme de 2 dimineața nu plecam.
Revin. De la 9 la 24 înseamnă 15 ore de muncă. Deci copilul ăla urma să lucreze 2 zile într-o zi.
Dacă lucrează o zi cu o zi, lucrează 15 zile pe luna înmulțit cu 15 ore egal 225 ore pe lună.
Mai adăugăm sâmbetele și duminicile?
Pe lângă bani de taxi oare îi ies și bani de o masă că nu am auzit să aibă masă gratuit.
3% din bacșiș! Păi las bacșiș pentru personal, nu pentru patron!
În 100% încap 33 de 3%. Ca să cred că se împarte bacșișul echitabil către toți angajații ar însemna că sunt 33 de oameni pe tura dar nu sunt, deci banii rămân patronului. Patronului care îl plătește cu 900 lei pentru că în capul lui omul mai face ceva pe deasupra.

Un fost coleg de serviciu m-a numit la un moment dat Jimmy Hoffa cu fustă. Pentru că am prostul obicei să iau apărarea diverselor persoane când sesizez o nedreptate.

Cu greu m-am abținut să nu intervin. Am făcut-o pentru că tatăl nu avea nicio obiecție. Era de acord cu program, cu tot. Copilul lui urma să devină sclavul unora pe vară. Băiatul mai încerca să mai spună câte ceva și intervenea prompt managera care-l întreba: ”Ești sigur că vrei să muncești? Să nu vii două zile și după aia să pleci.” Imediat primea asigurări de la tată că asta nu se va întâmpla.

Acum să vedem ce spune legislația:

Programul de munca al minorilor este de 6 ore/zi, 30 de ore/saptamana, potrivit articolului 112, alineatul 2 din Codul muncii. Acest program de lucru, considerat program normal in cazul minorilor, se va acorda cel putin salariul minim pe economie si nu proratat la cele 6 ore lucrate.

Minorii, potrivit conditiilor de munca,:

• nu pot presta activitate in locuri de munca in care exista conditii periculoase, nocive sau grele, articolul 13, alineatul 5;

• nu pot efectua ore suplimentare, conform articolului 124;

• nu pot efectua munca de noapte, conform articolului 128;

• beneficiaza de pauza de masa de cel putin 30 de minute, daca programul zilnic depaseste 4 ore si jumatate;

• beneficiaza, pe langa dreptul la concediul de odihna anual de 20 de zile lucratoare, de un concediu de odihna suplimentar de 3 zile lucratoare, conform articolului 147.

În afară de legislație urlă in mine întrebarea:
Femeia aia are copii? Nonșalanța cu care îi prezenta unui copil niște condiții de muncă inumane pentru 9 MILIOANE (adica 900 lei adică 200 de euro ) ca să muncească peste 40 ore pe săptămână!!!!!!!
Oamenii ăștia chiar fac bani oricum? N-au nicio valoare?

Mă întorc și spun de ce e acest articol pentru voi, dragii mei elevi.
ÎNVĂȚAȚI!!!! E singura voastră șansă să nu fiți niciodată în locul baiatului respectiv. Luați o diplomă, perfecționați-vă!
E singura voastră șansă să dați dracului un patron care vrea să-și bată joc de voi!
E singura voastră șansă spre LIBERTATE .Și știu cît de mult o iubiți.
E șansa voastră să faceți ce vreți în viață!

Am 38 de ani. Acum 20 de ani, pe vremea asta, muream de foame. Provin dintr-o familie unde foamea era la ea acasă. Motivul pentru care azi nu mai fac foamea și pot asigura și copiilor mei o viață decentă e că am învățat. Am știut la timp că e singura mea șansă reală spre o viată așa cum îmi doream. Și nu mă opresc din învățat. Ca să pot oricând să o iau de la capăt, să schimb drumul, să fac ce trebuie dar să nu mă umilesc, să nu-mi vând libertatea.
Mi-aș fi putut căuta vreun bogătaș să mă mărit. Dar îmi place libertatea pe care ți-o dă lucrul făcut prin propriile puteri.
Știu că dacă mâine pierd tot poimâine încep să reclădesc! Pentru că bogăția mea e mintea mea! Pentru că dacă am putut o dată o să pot de o mie de ori.

Poate articolul ăsta ar fi fost bun când ați început să învățați pentru BAC dar pentru că întâmplarea a fost ieri, atunci a venit și inspirația.

Vă îmbrățișează cu drag Violeta, fostă ospătariță, actual manager al Centrului de Meditații și Dezvoltare Personală.

Învățătura și îndrăgosteala

Dragii mei, 

În discuțiile cu elevii de clasa a XII-a și părinții acestora întâlnesc deseori situația în care adulții consideră  că anul în care urmează un examen important nu e an de îndrăgosteală . Din acest motiv dacă EL/EA este într-o relație e sfătuit/ă s-o lase mai ușor cu întâlnirile sau chiar să le suspende până după examen, iar dacă molima i-a evitat până acum, musai să se ferească și de acum încolo.

E adevărat că îndrăgosteala e consumatoare de timp și energie și poate rațional sfatul poate părea bun. Dar a zis cineva la un monent dat că inima are rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște. Deștept om!

Dacă ați descoperit butonul de ON/ OFF pentru iubire...e perfect! Așteptati să vă adoarmă adolescentul și apăsați cu discreție acest buton. Dimineață copilul va fi ca nou! Nici nu-și va mai aminti ca a adormit cu gândurile zburdând către cine îi e drag.

Dacă însă (așa cum bănuiesc), nu ați descoperit acest buton, vă sfătuiesc să faceți trei lucruri:

1. Să vă amintiți dacă nu cumva ați trecut și dumneavoastră pe la vârsta aia ca doar nu ați făcut salturi în timp.

2. Să vă folosiți de situația existentă cu tact. Se știe doar că dragostea poate face minuni. Ei...e adevărat.  Îl poate motiva pe elev să învețe mai sârguincios. Îndrăgosteala consumă energie dar și dăruiește în același timp după cum ea poate deveni un factor de motivare important.

3. Discutați cu inculpatul, arătați-i că-i respectați sentimentele și relația și oferiți-vă să-l ajutați în realizarea unui management al timpului care să-i permită să aibă timp și pentru întâlniri, și pentru învățat. La urma toată, nu cred că vă doriți să stea 4 ore cu ochii în carte și cu mintea în altă parte.

Și, ca să nu credeți că vorbesc din cărți o să vă povestesc cazul unui elev care se pregătește chiar în acest moment la noi pentru BAC dupa ce nu a trecut la o materie 2 ani la rând.

Numele nu e important așa că îi vom spune...A.

A venit acum câteva luni la întâlnirea inițială. Un baiat înalt, frumos, elegant, cu foarte mult bun simț. Am început discuția cu întrebările administrative după care am ajuns la cele esențiale care mă ajutau să aflu ce-l mână în luptă.

Din experiența anilor anteriori cei care nu au promovat acest examen după câteva încercări vin cu nivelul de încredere sub 0. Era și cazul lui A.

Am aflat că învățase într-un liceu tehnologic, nici el nu știa de ce (așa fusese sfătuit- altul căruia i-ar fi prins bine o consiliere vocațională J), deși era extrem de evident că avea capacități intelectuale care l-ar fi putut ajuta să ajungă într-un liceu mai bun.

Cum trecutul nu-l poți schimba, norocul nostru ca avem viitorul să-l construim așa cum ni-l dorim.

Timid la început, a simțit că poate discuta sincer și mi-a spus că e îndrăgostit de o fată care e studentă, care nu știe că el nu și-a luat BAC-ul și că acum își dorește foarte mult să-l ia deși nu prea se vede capabil. Era dispus să facă 3 ședințe de meditații pe săptămână. I-am spus ca îi e de ajuns una din punctul meu de vedere dar că el nu poate să creada asta așa încât va face câte două , să-și economisească banii și dacă profesoara spune că nu merge treaba punem și a treia ședință.

Încă din prima lună de meditații progresul a fost uriaș! Între timp i-a spus și iubitei situația școlară și că pe lângă job învață să ia BAC-ul și să se înscrie la facultate iar aceasta i-a apreciat ambiția.

Sunt sigura că nota lui va fi peste 8. Aș îndrazni să spun chiar 9. Fără îndoială că va intra la facultate.

Îndrăgosteala l-a făcut să treacă peste frica de a nu reuși, sprijinul nostru emoțional, eforturile profesoarei și ale lui, totul a contribuit la viitorul succes.

Îmi amintesc că atunci când i-am trimis mesaj cu propunerea de orar i-am spus să pună deja bani deoparte pentru șampanie. Pentru că motivarea de a învăța era extrem de evidentă  și e ingredientul principal pentru reușită.

Și, cum știm deja că ”Învățătura trece mai întâi prin suflet și după aia prin cap”, nu puneti pe pauza inimile adolesceților voștri!

Eu așa vă sfătuiesc, dumneavoastră faceți cum simțiți că e mai bine!

Cu drag!

Violeta Niță

Simulare BAC

Dragii noștri, poate ca bacalaureatul pare încă departe dar nu e chiar așa. Înaintea lui sunt simulările. Rezultatele lor îi îngrozesc deopotrivă pe părinți și elevi. Din experiența anilor trecuți vă pot împărtăși următoarele:

1. E aproape ”normal” să fie proaste rezultatele la simulări pentru simplul fapt că mulți elevi încă nu s-au apucat de învățat sau nu au trecut prin toată materia.

2. Rolul principal al simulărilor nu este să testeze nivelul de cunostințe. Acesta e în plan secund. Rolul principal este să învețe elevul cu toate condițiile de examinare, să-și dea seama cum se încadrează în timp, în cerințele baremului, să-și gestioneze emoțiile etc.

3. Creșterea nivelului de pisălogeală și de profeții gen ”sigur n-o să iei BAC-ul că uite ce dezastru e la simulare”, nu motivează elevul să învețe, din contra. E ca și cum șeful v-ar spune ca sigur o s-o dați în bară cu proiectul pe care trebuie să-l predați luna viitoare că uite ce prost ți-a ieșit faza 1.

4. O analiză la rece asupra felului în care copilul s-a simțit la simulare este extrem de importată. A avut emoții? Le-a putut gestiona? Cum a stat cu încadrarea în timp? A folosit ciorna?  În ce ordine a abordat subiectele?

5. Ce i s-a părut cel mai greu? Dar cel mai ușor?

6. Cum va schimba bordarea pregătirii pentru examen după simulare?

Anul trecut după simulare o elevă din cadrul Centrului de meditații și dezvoltare personală  a spus că și-a dat seama cât de mult contează de fapt...”nu contează”.

Adică, atunci când se pregătea , anumite lucruri i se păreau detalii care n-o să afecteze prea mult nota dacă nu ține cont de ele. Doar că, atunci când a dat simularea s-au adunat mai multe astfel de detalii care păreau nesemnificative și au scăzut nota. A învățat să trateze cu seriozitate aceste detalii ca s-o ajute să-și mărească nota.

Dacă ar trebui să vă dau un singur sfat despre ce să faceți pentru copilul dumneavoastră referitor la pregătirea pentru BAC acesta este să nu-i mai prezentați acest examen ca pe Bau-Bau, ca pe sfârșitul vieții lor, ca pe o boala în fază terminală.

Pe un copil care vrea să învețe îl speriați, pe altul care nu vrea deloc în loc să-l motivați îl faceți să nu vrea nici măcar să încerce iar în ziua examenelor emoțiile duce pot duce la blocaj. Și dacă din cauza acestui blocaj pică examenul și a auzit un an întreg că asta înseamnă sfârșitul, va fi foarte greu să se mobilizeze și să aibă încredere în a doua șansă.

Și nu le spuneți că anul ăsta e an de sacrificiu ci an de investiție!

Baftă!